miercuri, 4 februarie 2009

schimbare de mentalitate

majoritatea oamenilor nu este impotriva conceptului de reciclare. problema majoritatii este lenea. e mult mai comod sa arunci totul in acelasi loc decat sa iesi constient de pe automat, sa te gandesti ce compozitie are deseul pe care vrei sa il arunci, sa cauti punga/cutia/containerul potrivit. este mult mai comod sa folosesti lucrurile pe jumatate. sa arunci la cos coala alba pe care ai luat-o in plus de la imprimanta. sa lasi apa sa curga la robinet pana vei avea nevoie de ea din nou. de fapt, oamenii functioneaza in limitele acelorasi comportamente zilnice. nu este vorba de ceea ce gandesc ci de absenta procesului gandirii.
pentru toti aceia care se chinuie sa isi convinga cunoscutii sa adopte un comportament ecologic pentru ca asa e bine, va ofer ca exemplu incercarile mele:
parintii mei erau impotriva colectarii separate. la inceput strangeam undeva pe balcon hartiile, plasticele si staniolul. eram singura din casa care se ducea de fiecare data, pt fiecare bucatica pe balcon. au inceput scandalurile ca nu avem spatiu de depozitare, ca arata urat. intre timp eu imi ieseam din minti cand vedeam in cosul de gunoi obiecte ce puteau foarte usor fi reciclate. am trecut la faza 2: am pus o punga in bucatarie, foarte aproape de cosul de gunoi. in foarte scurt timp, obiectele mari de hartie/carton/plastic nu mai erau abandonate cu resturile menajere. exista un inconvenient, punga se umplea foarte repede si nu aveam timp intotdeauna sa le sortez, astfel ca pe balcon ajungeau sa zaca din nou cateva pungi ce ocupau tot spatiul. certurile au continuat, reveniri la obiceiurile vechi. am uitat sa mentionez ca eu faceam sortarea si duceam deseurile la reciclat. dar intr-o zi totul s-a schimbat. am plasat in bucatarie 2 containere marisoare pt hartie si respectiv plastice. de atunci toti ai casei le folosesc, ba chiar, mama mea se ocupa de golirea lor corespunzatoare (adica scoate deseurile din cutii si le duce la containerele acelea speciale amplasate in diverse puncte ale cartierului).
probabil ca pare o poveste stupida, insa multe obiecte au fost si sunt astfel reciclate in loc sa ajunga la groapa de gunoi.
trebuie sa fiti insistenti, sa aveti rabdare si sa incercati diferite metode pana reusiti sa ii convingeti sau sa le induceti celorlalti un comportament/gandire ecologic.

Niciun comentariu: